Aparență/Esență

Deci, nu știu exact despre ce aș vrea să vorbesc.. dar știu sigur că aș vrea!
Practic, acum stau și scriu, rugându-mă să aibă măcar puțin sens ceea ce o să scriu.
Am atâtea ganduri.. dar oare cu ce să încep?!
Aa, da!!
Vi s-a întâmplat vreodată să cunoașteți o persoană, iar după ceva timp să realizați că, de fapt, n-ați făcut-o niciodata?
Adică, mai pe scurt, să vă dezamăgească.
Ei bine, asta are legătură cu diferența dintre aparență și esență.
Ciudat e că după ce am fost dezamăgiți, începem să credem că ne-am învățat lecția, că am acumulat oarecum experiență în a „descifra” oamenii. Dar.. apoi.. iar cădem in capcană, urmând același luuuuuuung final.
Bineînțeles, asta are legătură și cu faptul că suntem prea CREDULI!!..dar hai să dăm vina pe contrastul dintre aparență și esență.. 🙂
După mine, există îngeri îmbrăcați în straie de diavol și demoni care par desprinși din icoane. Totul depinde de cui alegem să ne rugăm.
Aparențele întotdeauna au condus lumea.
Știi aia cu „aspectul nu contează”?!
Haha, bună glumă!
Ba contează, întotdeauna a contat!
Doar că noi suntem prea ipocriți să o recunoaștem.
Dar aparențele nu se rezumă doar la aspectul fizic!
Nu, nu! Ele continuă!
Unii par timizi, alții nebuni, unii aroganți, alții minunați.. dar oare câți dintre ei și sunt așa?
Ai încercat vreodată să cunoști un om în ciuda aparențelor?! Dacă nu, păi ar trebui să o faci!!!

Reclame

Un gând despre „Aparență/Esență

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: