De ce-aș fi tristă?

Majoritatea timpului-mi-l ocup cu migrațiile obișnuite, mai exact cu deplasările zilnice.

Adică-s navetistă, ce să mai.

Și într-o frumi seară de primăvară, când tocmai ce ieșisem de la școală, dau să mă duc în stație.

Traversez strada și ajung în stație.

În timp ce traversez sunt urmărită de un cârd de muște, țânțari sau fantome, nu sunt sigură.

Dintre toți omuleții, doi dintre ei, oameni maturi, în toată firea, simt nevoia acută să facă următoarea remarcă: „Trag muștele la ele”. Uitasem să specific, eram cu încă două amice.

Nu le zic nimic oamenilor. Puteam io, un simplu cetățean european, să le condamn opinia? Nu puteam.

Se urcă dânșii în microbuz, io deja acolo.

Trece unul dintre ei pe lângă mine, la care io, absolut involuntar, întreb, plină de feminitate: „Ăsta a bombănit, mă?”.

Stimabilul aude. Se uită. Nu zice nimic. Oameni maturi, în toată firea, cum ziceam.

Urcă și celălalt și au următorul dialog:

„-Se luă cineva de tine?

-Nu..

-Sigur nu se luă nimeni de tine?

-Nu..

-Dar auzisem că te cerți cu cineva.

-Nu mă cert cu nimeni.. ”

Și așa continuă dânșii timp de câteva minute. Un tablou ce descria perfect afecțiunea ce i-o poartă mama puiului său.

Ceva nu se pupa. Să fi fost oare discrepanța dintre aparenta duritate și comportamentul pueril?

Trec zilele. Altă zi, altă întâmplare.

Ora de franceză.

Simt nevoia să specific lipsa oricărei legături între mine și franceză, singurul lucru pe care-l pot spune fiind „o, djadja”.

Așa și colega mea de bancă.

Și începe profesoara, și vorbește.. în franceză!

Nu se mai oprea.

Colega mea, neînțelegând, se uită la mine și se strâmbă.

Profesoara o vede și zice: „Da, da, nu vă mirați. La ei așa se face!”.

Și ca să închei apoteotic, acum câteva zile îmi căutam pisica s-o hrănesc.

Și o caut.

Și o caut.

Și o găsesc.

Știți unde era?

În coșul de gunoi.

O scot de acolo și o hrănesc.

Practic, de atunci pot zice că am scos-o din gunoi și i-am dat o pâine.

Nu știu de voi, dar eu am râs. Și am vrut să împărtășesc cu voi câteva dintre motivele pentru care sunt recunoscătoare că trăiesc.

Reclame

6 gânduri despre „De ce-aș fi tristă?

Adăugă-le pe ale tale

  1. 😂 aia cu pisica este faină. Eu am motanul care a făcut o obsesie din a intra în coșul de gunoi, (nu că nu ar avea ce să mănânce) 😂când strigi la el și nu răspunde, sigur îl găsești acolo. Asta m.a făcut să mă gândesc că nu doar eu am un nebunatic de pisic.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Daca „traim” într-Adevar si suntem vii, avem toate drepturile si motivatia sa ne facem fii si fiice de Dumnezeu, recunoscatori Tatalui si Mamei care ne-a prezentat, aratat si oferit în dar (prin har) Adevarata Viata vesnica, aflata în Cuvântul lui Dumnezeu.
    Sarbatori adevarate, binecuvântate cu pace, liniste si bucurie, alaturi de întreaga Românie, Suflet frumos ! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: