Ha, ha, ha

Nu am mai scris de mult!

De anul trecut chiar! ..știu, știu, sunt amuzantă! ..și nici măcar nu-mi dau silința! ..bine, ba-mi dau.

Știți, pentru cei ce nu ați observat, eu chiar introduc și niște glume fine, foarte inteligente, în articolele mele:

Și până și eu mă întreb, dacă-i talent nativ. O fi? Adică stau, și scriu, și pac.. uite gluma!

Articolele ca articolele, da să vezi când se extinde asta-n realitate! ..sunt toată o glumă!

Ah, în caz că nu v-ați dat seama încă, subiectul de astăzi este -UMORUL aka IRONIA aka SARCASMUL aka EU-

Eh, bine, s-o luăm cu începutul:

CUM A APĂRUT?

Cum mai spusesem și înainte, habar n-am dacă-i un talent nativ.

E posibil și să mi se tragă de la faptul că nu prea mă ia nimeni, niciodată în serios.

Fie cum o fi, ce-i cert e că eu eman umor prin toți porii! Când spun eu o glumă, răsună sălile de râs.. nu de râsul celorlalți, ci de râsul meu, ce-i drept, dar, hei, ăsta-i doar un mic amănunt.

CUM SE MANIFESTĂ?

Oho.. ACUT! E în stare avansată!

Practic, dacă umorul ar fi o boală, eu nici n-aș fi auzit de ea..

Se manifestă constant, atât în scris, cât și-n viu grai.

În scris sunt mai amuzantă, sinceră să fiu, că-n realitate nu prea mă ascultă nimeni.

CUM ÎMI INFLUENȚEAZĂ VIAȚA?

Simplu, îndepărtează oamenii!

Auzi la ei, cică-i iau la mișto! ..și umorul meu nici măcar nu-i sardonic! ..bine, poate puțin.

Lumea mă percepe în două moduri: fie-s proastă, fie-s rea, dar eu sunt doar pozitivă, și poate și puțin rea..

Oamenii mei preferați sunt cei care răspund la sarcasm, cu sarcasm. Și prin „a răspunde la sarcasm cu sarcasm“ nu mă refer la popularul „ba tu“ sau „ha, ești proastă“ -dragii mei, ăsta nu-i sarcasm!

TERAPIA PRIN RÂS

Nu știu dacă ați auzit de ea, dar presupun că există. Doar nu eram eu atât de inteligentă s-o inventez, nu?

Ce presupune? Păi, când ești trist, golește-ți mintea, uită-te la ceva amuzant, sau citește ceva amuzant.

Apoi o să râzi = gândești pozitiv = o să fii un om de succes = o să ai o viață de succes = ajungi manelist.

Reclame

Îmi pare rău!

Îmi pare rău că uneori căutam „aprobare“.

Îmi pare rău că nu am cunoscut mai mulți oameni.

Îmi pare rău că am avut așteptări și de la altcineva, în afară de mine.

Îmi pare rău că uneori eram rea gratuit.

Îmi pare rău că insistam asupra unei greșeli, doar pentru că pierdusem timp în a o face.

Îmi pare rău că încercam să-mi induc lucruri.

Îmi pare rău că uneori nu mă consideram “good enough“.

Îmi pare rău că nu am citit mai mult.

Îmi pare rău că uneori purtam mult machiaj, doar pentru a mă considera frumoasă.

Îmi pare rău că nu am trăit fiecare clipă ca fiind ultima.

Îmi pare rău că nu-mi am făcut mai multe amintiri.

Îmi pare rău că nu am făcut mereu ce-mi place.

Îmi pare rău că uneori n-am fost eu.

Îmi pare rău că uneori mă comportam de parcă-s o mică atotștiutoare.

Îmi pare rău că nu am avut mai mult curaj.

Îmi pare rău că mă complicam.

Îmi pare rău că mi-am consumat timpul și energia cu oameni care nu merită.

Îmi pare rău că nu mi-am dorit ceva suficient de mult.

Îmi pare rău că mi-am pierdut timp cu tehnologia, în loc să.. trăiesc.

Deși unele persoane ar alege să-și enumere succesele, eu am ales să-mi enumăr regretele. Asta pentru a le lăsa aici, în urmă.

AN NOU FERICIT, BOSS!

ȘI DE REVELION.. NU APĂĂĂĂ!!!!

Lucruri ce mă aduc la un pas de nevroză

Mi se reproșează adesea că-s nervoasă.

Dar ce vină am eu, o biată, amărâtă, și săracă persoană, că viața mi-e perturbată de tot felul de.. perturbatori?

Ce fel de perturbatori?

De tot felul, cum am mai spus. Negri, albi, mari, jucăuși.. chiar și serioși.

Glumesc, cei serioși nu-mi plac..

Dar despre mine și preferințele mele in materie de câini, povestesc în alt articol.

Așa, deci vorbeam despre perturbatori? Uite aici:

TREZITUL

Eu nu-s de treabă.

Dar mai am și unele momente. Unul dintre ele fiind atunci când dorm.

Pe lângă faptul că-s adesea nervoasă, mi se reproșează și că vorbesc prea mult.

Deci, practic, somnul meu echivalează cu momentul lor de liniște.

Așa că, eu, om normal de altfel, vin și te întreb: DE CE ȚII MORȚIȘ SĂ-ȚI ÎNTRERUPI SINGURUL MOMENT DE LINIȘTE? DE CE ȚII MORȚIȘ SĂ MĂ SCOLI, OMUL LUI DUMNEZEU?

Că vorbesc mult și nu-ți convine, înțeleg.

Dar că mă trezești din somn, singurul moment în care scapi de mine, asta nu mai înțeleg!

Mai ales dacă nici nu sforăi..

NESERIOȘII/ÎNCURCĂ-LUME

Eu sunt un om simplu!

Mie-mi spui clar: DA sau Nu. Nu că „poate“, nu că „posibil“, nu că „te caut yo“.

Imaginează-ți doar:

Cineva, îți propune să mergi într-o excursie exotică, cum ar fi, să iei pâine.

Tu ce faci?! Tu te pregătești, îți imaginezi ce frumos va fi, câte tipuri de pâine vei vedea, poate că reușești să ți se facă și o reducere, lucruri din astea..

Mă, și după ce ți-ai pus tu ținuta aia sexy(să moară toate pâinile, se știe) să vină și să-ți spună: „Știi, nu mai mergem, mai aveam o pâine“..

Nu te-ar apuca toate spumele?! Zi și tu!!

Lăsând gluma la o parte, mi se pare josnic să anulezi ceva într-un ultim moment, să încurci un om.

Și situații de genul, să tot fie.

Dar mă opresc aici, am lucruri importante de făcut.. mă duc să ascult o manea..

Prostia

Despre manele, am vorbit! Despre fericire, am vorbit! Despre frumusețe, am vorbit! Dar despre prostie..? Despre prostie când?

Chiar cred că e cazul să știți mai multe și despre mine, nu?!..

În cazul în care nu ați avut un minim contact cu virusul numit „prostie“ sau nu sunteți chiar voi înșivă posesorul acestuia, permiteți-mi să vă pun în temă cu acest subiect.

Să începem!

PASUL 1- CE ESTE PROSTIA?

Ca să vedem despre ce discutăm astăzi avem nevoie de o definiție complexă, concretă, a prostiei:

Ah, stai, poza greșită!

Asta înseamnă să fii prost:

Și alte alea!

PASUL 2- BĂ, EU OARE-S PROST?

Așadar, după ce am definit prostia, apare întrebarea firească „bă, eu oare-s prost?“ -dacă nu apare, cică ești.

Deci cum aflăm de suntem proști sau nu?!

Așa:

Simplu, nu?

PASUL 3- A NU SE CONFUNDA! SARCASMUL, IRONIA NU SUNT NOȚIUNI ALE PROSTIEI!

Mare atenție! „Prostul“ poate să nu fie prost! Când nu deslușești „umorul“ cuiva pe care îl suspectezi de prostie, ai mare grijă să nu fii tu însuși prostul..

Cam atât pot eu să vă împărtășesc despre acest subiect.

Ah, și încă ceva! Până și un geniu posedă un gram de prostie. Dovada vie: eu.

..Astfel cum ați explica faptul că sunt aici, scriind despre prostie, în loc să ascult o manea dîn aia jmecheră?!

Să știeeeeee

In the night

Să spun că mi-a fost lene să scriu?

Nu, de data asta, nu!

(Adică mi-a fost lene.. da’ nu mai spun)

După cum știți, eu sunt Iulia …și sunt tare INDECISĂ!

..Mereu!

..Sau nu..?..

Ba voiam a vă spune că afară-i frig, ba voiam a vă spune că afară ninge.. așa că am sfârșit prin a vă spune că afară-i frig și ninge!!

Da! Știu că-mi mulțumiți pentru că v-am anunțat! Cu plăcere! E de datoria mea să scot in evidență un lucru deja evident!

În fine, nu ăsta-i cel mai important aspect din articol, ci noaptea.

Noaptea?!

Obișnuiam să urăsc noaptea. Să fim serioși! eram mică, incă încercam să-mi dau seama câți monștri se află sub patul meu și cu ce lucruri se întrețin fantomele ziua.

Probabil îmi imaginam cum fantomele stau ele, frumos, la „Colegiul național Gib Fantomescu“ pe timp de zi, iar noaptea-și termină orele, se plictisesc, și-și zic: „ia-mă să mai facem mișto de Iulia.. mai trântim o vază, mai deschidem o ușă..“

Încet, timpul a trecut.. fantomele au îmbătrânit, și au murit! Și chiar de n-o făceau, în comparație cu oamenii, fantomele nu ne puteau face decât un rău infim.

Așa că, fără fantome, noaptea a rămas pustie..

Și cum să nu-ți placă noaptea când e singurul lucru care-ți aduce liniște în toată agitația asta numită viață?

Noaptea?

Noaptea are stele, lună. Noaptea găsești răspunsuri, analizezi, îți faci amintiri, te aduni..

Știi, e ciudat cum un lucru pe care obișnuiai să-l urăști devine indispensabil. Dar asta-i viața -ce azi te încurcă, mâine te educă.

Și cam atât, am așa, o vagă impresie că am scris preaaaaa muuuult!! Ce vrei? Compensez!

De ce scriu?!

Hehe, iar eu, iar scriu!

Știu, știu, ce bucurie! …Mai că nu vă mai încăpeți în piele de bucurie!!!..

Dar zic să lăsăm entuziasmul debordant deoparte și să bolborosesc despre întrebarea filosofică care-i macină pe majoritatea în privința mea (cel puțin sper că-i macină), și anume: „De ce tot scrie asta, bă?!”

Eh..

Cum întrebarea-i filosofică, și răspunsul e la fel: PENTRU CĂ POT!!

Na, mai zi ceva!

..Bine, bine, și pentru că n-am ce face cu viața mea, dar asta-i partea a doua!

Ca să fiu sinceră, întrebarea-i grea! Chiar și pentru mine (wow)!

Probabil, și eu, ca fiecare, îmi doream să mă afirm. Îmi doream, așa cum am mai spus, să arăt celorlalți „the real me”. Îmi doream să arăt că una-i aparența și cu totul alta-i esența! Îmi doream să mă exprim liber, fără să-mi pese dacă X-ulescului o să-i placă sau nu! Până la urmă, asta sunt, luați-mă ca atare!

Umorul mi-e caracteristic, (auto)ironia la fel (cine știe, cunoaște), caracteristic mi-e și să dau sfaturi (..bune, rele, eu le dau!!), așa că m-am gândit să le îmbin! ..și cam asta-i ce a ieșit!

Poate sună egoist, dar în primul rând, blogul e pentru MINE, deoarece, nu știu câți oameni imi citesc „capodopera”, dar eu sigur o fac!

Și, ca o scurtă încheiere, CITIȚI-MI BLOGUL!!!!

„Nu sunt perfectă, nici nu vreau, nici nu pot..!”

NU SUNT PERFECTĂ

Da, da! Cine ar fi crezut?! Eu, Iulia, (și SC) NU SUNT PERFECTĂ!!!!

De multe ori nu-mi ies glumele!

Alteori sunt foarte rea, serioasă sau asocială!

Să nu mai spun că de multe ori sunt o ciudată!

N-am un zâmbet minunat, un ten fără imperfecțiuni, un păr strălucitor sau picioare până-n gât! ..din contră! Mă poți confunda ușor cu Gollum din Stăpânul Inelelor!

Eh, și ce?

Sunt exilată de pe pământ că nu-s perfectă, sau ce?!

NICI NU VREAU

Nu strâmba din nas și nu râde! Vorbesc serios! Chiar nu vreau!!

Fie vorba între noi, de ce mi-aș dori să fiu perfectă când eu mă plac exact așa cum sunt?!

NICI NU POT

Bine, bine!! Sunt imperfectă si pentru că nu pot! Recunosc, bine?!

Ce e perfect pentru mine, e imperfect pentru tine.

Și de ar fi să fiu cea mai minunată, cea mai inteligentă, cea mai frumoasă, cea mai cea, tot ar exista cineva care să vrea să știu să fac saramale! ..și să fim serioși, nu le pot face eu pe toate, nu?!

Toată treaba asta cu „a fi perfect” nu face nimic altceva decât să ne impună niște standarde imposibil de atins.

Nimeni nu-i perfect!

Și ar trebui să fim recunoscători pentru asta!

Dar ce crede lumea…?!

Buuuună!
Vă era dor de articolele mele?
Logic că vă era!!
..Haideeee, recunoașteți!!!!
În fine! Nu știu de voi, dar pe mine nu prea mă obsedează să aflu „ce crede lumea, domne?!”
Nu, nu, deloc!
Nici măcar puțin!
Poate ar fi interesant dacă opiniile celor din juru-mi nu m-ar mai înfățișa diferit pe zi ce trece! ..dar așa.. I don’t really give a fuck!
Dar totuși, am o dilemă!
Deci, dacă X-ulescu mă consideră deșteaptă, iar Z-ulescu mă consideră a mai proastă fată pe care a cunoscut-o.. EU CUM SUNT DE FAPT??
Hmm..?
Lămuriți-mă!
Dar am și o teorie foarte interesantă, bineînțeles!
EU sunt DOI!!!!!
Adică da!
Există două Iulia: una deșteaptă, iar cealaltă a mai proastă fată pe care a cunoscut-o Z-ulescu!
Păi nu împac eu și capra și varza?!
..Heh, cum să nu! 😉
Sauuuu….
Z-ulescu îl cunoaște pe Einstein, a fost coleg de grădiniță cu Newton și mai iese din când în când cu Mendeleev la agățat.

Glumesc, evident!
Legenda spune că, de fapt, cum descrie o persoană pe o a doua, o definește mai mult pe ea, decât o definește pe cea descrisă.
Adică, de exemplu, dacă cineva mă consideră pe mine frumoasă, din asta reiese faptul că acel cineva are probleme cu vederea sau a băut prea mult..
(It’s a joke, râzi!!)
..De fapt, dacă cineva mă consideră frumoasă, din asta reies standardele sale de frumusețe, în niciun caz frumusețea mea, care e relativă!
..Șiiiii, cam asta-i tot!

P.S: Știu că teoria mea nu pare credibilă, dar dacă totuși, există pe undeva prin univers o a doua Iulia, o rog cu toată seriozitatea să mă contacteze.. temele nu se fac singure!

Pe curând!

Oh, dar frumusețea nu e tot!

Bună, bună, bună!!!!
E vineeeeeeri!!
Probabil, citind titlul, v-ați aștepta să discut despre frumusețea mea (incomparabilă, inconfundabilă și.. invizibilă) și despre celălalte calități ale mele, care sunt: ..multe! Sunt.. multe! Sincer! Chiar sunt! Nu sunt vreo falsă!
În fine! Puteam să mă laud, evident! Dar eu nu și nu, modestia întruchipată! ..Așa că o să pălăvrăgesc despre.. ce pot!
Pe când eram eu mai mică, îmi imaginam că numai fiind frumos, ai lumea la picioare… apoi am văzut că Trump e președinte și mi-a distrus întreaga teorie! Glumeeesc! ..apoi am crescut și mi-am dat seama, vorba lui El Nino, „că degeaba ești frumos, dacă înăuntru putrezești”.
Să facem analiza pe text?!
Păi, treaba-i simplă!
Poți să fii ăl mai frumos din univers, dacă nu ai caracter -ești egal cu 0.
Ah, da! Lumea se va uita la tine și va admira aspectul, dar nimeni nu va iubi conținutul.
Și probabil am fost cam repezită numind aspectul fizic plăcut- frumusețe. Poți spune cel mult că arăți bine, dar om frumos te numești doar atunci când.. ești om!!!
Ești frumos atunci când spui „mulțumesc”, atunci când ai bun simț sau atunci când încerci să-i faci pe ceilalți să râdă.
Nu sunt ipocrită să spun că frumusețea fizică mi-e indiferentă, dar dacă arăți bine si asta te face să crezi că ești superior, atunci mai bine.. te caut eu!!..

Fericirea e o alegere!

Helău!
Vreau să încep prin a spune că nu știu cu ce să încep!
Iar n-am inspirațiuneeeee!!!!!
Am avut de ales să povestesc dintre două subiecte foaaaarte interesante:
Eu și câinele meu
-în care să detaliez rutina câinelui meu, să spun câte fire de blană are sau între ce intervale de timp stranută
Sauuu
Reprezentarea datelor prin grafice și diagrame
-subiect total necunoscut pentru mine
Ambele variante erau extrem de tentante, așa că am ales să discut despre fericire! 😉
Daaaaa!! Știu!! Eu și fericirea!! Haha.. ha!
Păi ce pot zice?
Nu sunt eu cea mai fericită persoană din univers, deci, în concluzie, nu sunt vreo expertă, dar știu un lucru esențial:
FERICIREA E O ALEGERE!!
Tu alegi dacă vrei să stai să-ți plângi de milă sau să faci in așa fel încât viața ta să devină demnă de un film, sau și mai și, demnă de un videoclip de manele!
Evident, există probleme la tot pasul! Nu neg asta!
Dar pe cât de multe probleme sunt, pe atât de multe rezolvări există!
Ne facem planuri de viitor în care să fim fericiți, căutăm fericirea în „cineva” sau în „ceva” în loc sa realizăm că fericirea stă în noi.
De ce să nu fim noi fericiți săptămână asta, ziua asta, minutul ăsta?!
De ce să nu incepem noi să dansăm ca nebunii și să fredonăm ce ne trece prin minte?!

..haide mă, râzi!

About nothing

Hellooooo,
It’s meeeee!!
N-am mai scris de ceva timp.. de fapt, nu aici..(e destul de greu să recuperezi într-o săptămână ce n-ai scris pe parcursul întregii vacanțe, zic și eu)
Daaaaar, sinceră să fiu, nu temele-mi ocupă timpul, ci lenea! În fine, trecem peste! 🙂
Era doar un mic amănunt!
Nu am eu o experiență vastă într-ale vieții, dar pe parcursul a câtorva ani, îmi place să consider că am învățat câte ceva.
Despre ce?
Despre viață.
Ce anume?
Hmm.. păi..

LESSĂN NAMBĂR UAN
Ești singur! Mereu! ..la orice pas! ..ești singur. Indiferent de gașca ta interminabilă sau de familia ta veșnic prezentă. EŞTI SINGUR!! Când te naști, ești singur, iar când mori, la fel.

LESSON NAMBĂR TU
Nu-ți irosi timpul!
Nu-ți place cum te tratează prietenii tăi? Alții, boss!
Nu-ți place locul în care trăiești?
Schimbă-l!
Nu-ți plac profesorii.. sau poate colegii?
Dă-le un cap în gură..!!!
Glumeaaaam!!
Transferă-te!
Căci timpul, dragă, e probabil singurul care nu se mai întoarce!
Până si fosta/fostul se mai întoarce!
Dar timpul?!
Niciodată!

LESSON NAMBĂR TRI
Nu-ți mai lasă fericirea în mâinile celorlalți!
Sunt mai neatenți.. poate o scapă! 🙂
Dacă nu ești fericit, ți-am mai spus.. ascultă manele!
Dar orice ar fi, nu aștepta ca altcineva să-ți pună zâmbetul pe buze. Pentru că atunci când o să plece, și crede-mă, în majoritatea cazurilor o să plece, o să o facă cu tot cu fericirea ta!

LESSĂN NAMBĂR FOR
-Și cea mai importantă-
Scrie-ți temele de vacanță la timp!!!!

Și uite așa, am ajuns eu să dau lecții de viață pe internet! Câteodată mă uimesc și pe mine!
Probabil ar mai fi, dar cred că v-am plictisit destul deocamdată! Pe data viitoare! :))

Aparență/Esență

Deci, nu știu exact despre ce aș vrea să vorbesc.. dar știu sigur că aș vrea!
Practic, acum stau și scriu, rugându-mă să aibă măcar puțin sens ceea ce o să scriu.
Am atâtea ganduri.. dar oare cu ce să încep?!
Aa, da!!
Vi s-a întâmplat vreodată să cunoașteți o persoană, iar după ceva timp să realizați că, de fapt, n-ați făcut-o niciodata?
Adică, mai pe scurt, să vă dezamăgească.
Ei bine, asta are legătură cu diferența dintre aparență și esență.
Ciudat e că după ce am fost dezamăgiți, începem să credem că ne-am învățat lecția, că am acumulat oarecum experiență în a „descifra” oamenii. Dar.. apoi.. iar cădem in capcană, urmând același luuuuuuung final.
Bineînțeles, asta are legătură și cu faptul că suntem prea CREDULI!!..dar hai să dăm vina pe contrastul dintre aparență și esență.. 🙂
După mine, există îngeri îmbrăcați în straie de diavol și demoni care par desprinși din icoane. Totul depinde de cui alegem să ne rugăm.
Aparențele întotdeauna au condus lumea.
Știi aia cu „aspectul nu contează”?!
Haha, bună glumă!
Ba contează, întotdeauna a contat!
Doar că noi suntem prea ipocriți să o recunoaștem.
Dar aparențele nu se rezumă doar la aspectul fizic!
Nu, nu! Ele continuă!
Unii par timizi, alții nebuni, unii aroganți, alții minunați.. dar oare câți dintre ei și sunt așa?
Ai încercat vreodată să cunoști un om în ciuda aparențelor?! Dacă nu, păi ar trebui să o faci!!!

Maneaua.

Hmm..

Hello again!

După cum bine ştiți, (..sau nu) eu sunt Iulia! 🙂

Şi acum câteva zile am postat primul meu articol aici. Bine.. de fapt.. e primul pe care l-am si publicat. Voiam sa ma laud, by the way!

Iar ca urmare a acestui fapt, m-am hotărât să-mi exprim în continuare gândurile aici. Măcar așa pot fi eu însumi, măcar aici să nu existe aparențe, ci pur conținut! Să dau ocazia persoanelor să cunoască „the real me”.

Observând că anteriorul articol a fost destul de vizualizat (mulți dorind să vadă dacă „Ia mă! Suferă, nebuna?”) am început să meditez asupra subiectului următoarei postări (adică aceasta). M-am gandit la o mulțime de întâmplări, de trăiri, de lucruri ce mă definesc.. si dintre toate, am ales din nou cel mai serios subiect. Si anume, MANELELE!

Da, da! Manele! (Vorbesc si despre Mozart mai târziu, dacă insişti puțin!)

Maneaua, pentru cei ce nu știți, este o capodoperă pur românească în care sunt exprimate puternice sentimente de dor, de jale, de suferință, de iubire, de jmeckerie si de valuare.

Multe persoane descriu, în mod eronat, maneaua ca fiind o melodie.

MANEAUA NU E MELODIE!

E hrană pentru suflet!

E tratament pentru boli! ..pardon! ..boale!

E ceva ce ne dovedește că raiul există și pe pământ!

Am auzit eu că vor ăștia să bage o terapie pe bază de manele! Sunt sigură că asta e cea mai bună modalitate pentru a reduce mortalitatea!

Aș putea înșirui nenumărate epitete despre această creație a divinității si despre entitățile care transmit maneaua către suflețelele noastre, dar ar fi o discuție interminabilă! Prefer să mă opresc aici!

Concluzia e simplă: NU IE VIAȚĂ FĂRĂ MANELE!

P.S: Sper că n-am dat dovadă de prea mare subtilitate, astfel încât să mi se perceapă ironia într-un mod serios! Pe data viitoare! 🙂

Lumea judecă!

Lumea judecă!
În generală aveam un profesor căruia îi tremurau mâinile. Se dusese zvonul că era un bețiv, iar motivul pentru care mâinile îi tremurau era.. „De la băutură”. Cum asta auzisem, oricui era curios să afle îi spuneam ca îi tremură mâinile de la băutură. Acum ghici ce? Îmi tremură mie mâinile.. Și știu că nu-i de la băutură..
Oare când o sa încetăm să mai aruncăm cu vorbe-n stânga și-n dreapta?!
Oare când o să încetăm să mai facem rău?!
Oare când o să realizăm că vorbele dor?!
Oare o să o facem vreodată?!
De ce uităm toate calitățile cuiva si vorbim doar despre defectele sale?
De ce ținem neapărat să spunem doar cuvinte urâte?
Și de ce suntem afectați apoi că ceilalți fac la fel?
De ce?
De ce toți vrem oameni buni, dar nimeni nu încearcă să devină unul?
De ce ni se pare amuzant ceva până în momentul când suntem noi protagoniștii?
Nimănui nu îi place să fie rănit. Și atunci de ce nimeni nu încearcă să nu mai rănească?
Știi ce e cu adevărat trist?
Noi!
Știi cine e cu adevărat de vină pentru asta?
Tot noi!

Blog la WordPress.com.

SUS ↑