Important e să ştii că eu sunt mulţumită cu frînturile mele şi că nu le-aş da pe un om întreg. Nu vreau să mă găsesc pe mine printr-un altul, nu am nevoie de salvare. Am învățat să curăț singură mizeria și să montez un televizor pe perete. Patul meu tot mare a rămas, iar azi,… Citește în continuare noi să fim sănătoși.
Adevărul e că pot să mă joc. Și o fac. Atunci când nu-mi pasă. Când ne întâlnim pentru prima dată, am să-ți răspund ironic. O să mă întrebi cu ce mă ocup, iar eu îți spun că traduc suflete, pentru că fiecare are un limbaj propriu. O să mă întrebi ce muzică ascult, o să… Citește în continuare alice.
îmi place să privesc oamenii îmi place viața și o urăsc și o blamez și o împart în frânturi și mă întreb ce ar fi fost dacă dacă eu n-aș fi fost eu și dacă tu n-ai fi fost tu și dacă aș fi putut să mă privesc pe mine și în sfârșit să mă… Citește în continuare frînturi (5).
Intri cu speranță în jocul ăsta. Ești entuziasmată, plină de speranță, eliberată de tot ce însemna trecutul. Ți s-a luat de un loc mic și înghesuit unde nu încăpeai toată, unde trebuia să tai din tine ca să corespunzi, unde te întorceai pentru că trebuia (ți s-a spus că trebuia). Ești fericită: acum știi ce… Citește în continuare căutatul de apartamente e precum căutatul de masculi alpha.
Cred că scrisul nu e pentru mine. Eu nu sunt consistentă. Eu mă plictisesc rapid. Trec de la un text la altul, nu le corectez, nu le perfecționez, le las să zacă acolo cu injurii gramaticale sau ortografice, nu le dau un final. Imit prea mult stilul oamenilor care-mi plac, le fur prea mult din… Citește în continuare frînturi (4).
Când locuiești într-un oraș mic, oamenii se așteaptă să fii o prezență permanentă în viața lor. Îți cer tacit să crești, să muncești și să te așezi la casa ta. Îți cer să nu pleci, pentru că ideea unei plecări este absurdă, orice fel de încercare a emancipării fiind respinsă. Când încolțește totuși în mintea… Citește în continuare frînturi (3).
cel mai mare defect al meu e că nu pot lua decizii eu sunt măgarul lui buridan eu o să mor la răscruce de drumuri în intersecții o să mă uit în dreapta și o să văd o lumină care mă orbește dar care-mi place și mă cheamă în stânga-mi văd confortul care deja mă… Citește în continuare frînturi(2).
Tocmai coborâsem din tren. Îmi car bagajul de-a lungul parcului, dându-mi ultimul strop de energie din ziua respectivă. Sunt privită lung și judecată. Sunt supusă unui examen greoi, care mă face să amețesc. Sunt, după mult timp, vizibilă. Viața într-un orășel micuț. Într-un orășel care m-a consumat și m-a modelat treptat, căci orașele mici tind… Citește în continuare frînturi.
ce trist e să nu vorbiți aceeași limbă să fiți acolo amândoi și să vă uitați în ochi și să nu vă înțelegeți să vrei să-i spui cât te bucuri că ești deși uneori nu vrei să mai fii să vrei să-i spui cât de frumoasă e ploaia sau cum ți-e teamă de liniște cum… Citește în continuare sunt supărată pe viață cu toată fibra mea.
Se dă, se numește, vom nota, vom spune– „fiecărui vârf i se poate asocia un punct și fiecărei muchii un segment”. Se naște, se observă, se va pierde, pe un nivel superior, terminal, un vector.
Nu a mai rezistat. Fiecare cuvânt îi părea infam. Fiecare propoziție era abjectă. Nu era el așa, nu voia să fie așa - ceilați erau de vină. Mereu ceilalți! El era instrumentul, ceilalți voința. Nu putea să bea, să fumeze - să-și înece amarul în ceva. El exista așa, fără să vrea. Se învârtea pe… Citește în continuare s-a spânzurat.
S-a întâmplat, de-a lungul numeroaselor competiții, să se stabilească mutual căștigătorul de către public, fără ca premiul să-i fie desemnat, în fapt, lui. Mulțimea știe, cunoaște, aprobă că el ar fi trebuit încoronat, dar lamentările se sting aproape imediat, căci lucruri asemenea se întâmplă la tot pasul. Unii dau vina atunci pe neșansă, pe soarta… Citește în continuare costel strikes again.
Cumva a fost totul ciudat încă de la început, îl plăceam, dar mă speria. Aspectul lui m-a frapat, era individul contrariilor, avea ceva care te atrăgea și-ți provoca repulsie - ambele în același timp. Nu l-aș putea descrie, contura, despre cei asemeni lui nu se vorbește. Relația noastră mereu a fost încurcată, era un du-te-vino… Citește în continuare cred că charlie a murit.
De Costel am vrut să scriu de ceva timp. Tot ceva timp a trecut de când l-am văzut ultima dată. Costel e bărbatul care a refuzat să crească, iar, la o adică, ar fi nefiresc și absurd să te referi la el ca la un bărbat. La aproape 50 de ani, Costel încă nu e… Citește în continuare costel.
cât de mult tre să-ți dorești să iubești viața încât e nevoie să pui stăpânire pe sufletul meu, să iubești așa, cu două?și dacă eu îți dau sufletul meu, pentru că așa e făcut să fie, vei ști tu ce să faci cu el?iar atunci când sufletul meu îl va atinge pe al tău, nu-ți… Citește în continuare aberez.
Dragă Radu, poate chiar sunt psihopată. O să te numesc Radu pentru că numele tău e ca numele de Voldemort. Nu trebuie rostit. Și franc, nici nu mi-l mai amintesc. Mi-ai zis că-s psihopată atunci când am refuzat să mai vorbesc cu tine. Ți-am râs în față și ți-am zis să te mai duci tu… Citește în continuare dragă radu.
Mi-e greu să scriu, credeți-mă pe cuvânt, mi-e greu.Poate dacă stilul meu (de a scrie) nu s-ar fi schimbat de la o carte citită la alta, poate dacă nu aș fi blamat mâine ceea ce aș fi apreciat azi, poate dacă nu aș fi fost brutal de onestă în scrierile mele, poate, de abia atunci,… Citește în continuare metamorfoze?
În seara asta a plouat.A plouat des in ultima perioadă. Poate prea des, dacă mă intrebi pe mine.Dar nu mă intrebi.Și totuși, ploaia asta mi s-a părut diferită.Am simțit-o ca pe-o descătușare, ca pe-un plâns, ca pe-un oftat.A fost bruscă.Intimidantă.M-a dus cu gândul la un om în momentul defulării.Știi? Când nu mai poate să se… Citește în continuare a plouat.
iamiulia 